Organizatorii Motocross Cup, Adrian Raduta (Top Cross TCS) si Ciprian Popescu (Dual Racing Team) ii invita la o masa rotunda pe sportivii care alearga in aceasta competitie, alaturi de parinti, antrenori, tehnicieni, mecanici sau oricine altcineva e implicat in activitatea lor competitonala.
“Intalnirea este programata pentru sambata 6, decembrie, in Brasov, urmand ca ulterior sa stabilim ora si locul, daca se anunta suficiente persoane interesate. Dorim sa tragem impreuna concluziile cu sportivii si tehnicienii care au venit in Motocross Cup, dorim sa aflam parerea lor despre etapele desfasurate, suntem deschisi propunerilor dar si criticilor. Organizam aceasta intalnire – relaxata, pentru a strange informatii pe baza carora sa putem continua dezvoltarea ca si competitie in 2015”, spun cei doi sportivi, Adrian Raduta si Ciprian Popescu.
Cine doreste asadar sa participe la aceasta intrunire este rugat sa trimita un mail la adresa ciprian(at)motociclete(punct)com(punct)ro sau adi21(at)topcrosstcs(punct)ro.
Numerele de telefon ale organizatorilor pot fi gasite in pagina de contact a site-ului.