Pe 9 si 10 august, pe circuitul Lierneux, Bastogne, Belgia, au avut loc Campionatele Mondiale de Juniori la Motocross, clasele MX65, MX85 si MX125. Romania a avut un reprezentant la clasa MX85, in persoana lui Robert Krisztian Tompa, un tanar rider de mare potential, care in 2012, a obtinut medalia de bronz la clasa MX65, in acelasi Campionat Mondial de Juniori.

Robert nu s-a dezmintit nici de aceasta data, si dupa un sezon in care a alergat, cu sprijinul familiei – tatal sau, Csaba Tompa este un campion de motocross, in puternicele campionate ale Olandei si Germaniei s-a prezentat intr-o buna forma la cea mai importanta competitie a sezonului. Tanarul originar din Sfantu Gheorge, a trecut cu bine de calificarile la care au fost prezenti 87 de rideri, pentru a termina ambele manse pe locul 24. “As fi putut sa ma clasez mai bine, dar am avut un start slab in prima mansa, insa am reusit sa recuperez, de pe pozitia 39 pana pe 24”, spune Robert Krisztian. Pe un circuit cu noroi abundent, din cauza mai multor zile ploioase, relativ ingust si de pe care nu au lipsit nici pietrele, sportivul reuseste un start mai bun in mansa doi, conservandu-si pozitia 24, in cea mai importanta cursa a sezonului.
De retinut ca Robert Krisztian alearga si in campionatul german ADAC MX Masters, o adevarata pepiniera a riderilor de talie mondiala, unde, la clasa MX, se claseaza in acest moment pe locul 15. Dual Motors il sustine pe sportiv cu o casca Lazer MX8, modelul care reprezinta tot ce are mai bun de oferit compania belgiana, a carei experienta depaseste un secol. Robert a fost asadar bine protejat la cursa de cea mai inalt nivel pe care o poate sustine un rider de la MX85, sa vedem si ce are de spus el despre casca: “Nu puteam purta alta casca decat Lazer MX8. Nu doar din cauza designului, care imi place foarte mult si m-a facut sa ma atasez de casca, dar si datorita confortului pe care il ofera, a faptului ca este usoara si bine aerisita, permitandu-ti sa te concentrezi 100% pe pilotaj”.
Putem sa spunem doar succes in continuare Robert Krisztian Tompa, suntem mandri ca alergi in Motocross Cup atunci cand iti permite programul competitional si fie sa te vedem la mondiale la toate clasele in cariera care iti sta inainte!






























