Facebook RSS

Home Stiri Viata intr-o familie de motocrosişti: bărbaţii Corbea se prezintă
formats

Viata intr-o familie de motocrosişti: bărbaţii Corbea se prezintă

Publicat in October 25, 2012 de in Stiri
Virgil Corbea alergand in etapa Autostrada A1 Militari

Virgil Corbea alergand in etapa Autostrada A1 Militari

La doar cincisprezece ani, Ionuţ Corbea (Top Cross TCS powered by Dementor KTM ) este singurul pilot din această competiţie care a reuşit maximul de puncte posibil, 200, fiind, evident, lider incontestabil la clasa MX85. În august, Ionuţ a reuşit să se califice în finala Campionatului European de Motocross, obtinand un rezultat promiţător, locurile 27 şi 28 din cei peste 40 de sportivi, chiar dacă a fost vorba de prima sa cursă la acest nivel.

„M-am antrenat mult şi am avut o abordare pozitivă”, spune Ionuţ, care este în şaua motocicletei de trei ori pe săptămână în cursul anului şcolar şi aproape în fiecare zi în vacanţe. Motocrosul este „cel mai frumos sport” pentru adolescentul aflat în primul an de liceu, care speră să ajungă la un nivel cât mai înalt de performanţă, chiar dacă „tata e mai mult cu şcoala”, nu scapă Ionuţ ocazia să „puncteze”. Iar pentru el, cursa de final de sezon a Dementor KTM Motocross va aduce o provocare, căci manşa doi de la Prundu o va alerga la clasa superioară, MX2 Juniori, pe o motocicletă de 125 cmc în doi timpi, ceea ce-l va aduce alături de fratele său, Virgil Corbea,  care se luptă pentru a prinde podiumul la această clasă.

„Ionuţ e un pilot matur, aşa că fiecare va fi pe cont propriu”, comentează Virgil, student în primul an la Facultatea de Transport. „Nu întâmplător am ales un domeniu în care mecanica e de bază şi încerc să-mi organizez cât mai bine timpul pentru a putea face performanţă în motocros şi a-mi vedea de studii”, spune Virgil.


Ionut Corbea abordand cu gazul plin una din trambulinele circuitului Autostrada A1 Militari

Ionut Corbea abordand cu gazul plin una din trambulinele circuitului Autostrada A1 Militari

Cei doi fraţi vor alerga pe un circuit care a apărut practic pe harta motocrosului românesc graţie pasiunii pentru acest sport a lui Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu, un tată care rămâne însă foarte vigilent atunci când vine vorba despre ecuaţia cu două necunoscute „şcoală vs. motocross”: „Şcoala este pe primul loc, Ionuţ şi Virgil pot face performanţă cu condiţia să înveţe bine. Ca şi părinte eu decid asta şi trebuie găsite soluţii pentru antrenamente dar şi pentru şcoală, e drept că balanţa a înclinat mai mult într-o direcţie la un moment dat. Consider insa că ne-am descurcat bine, pentru că în acest an Ionuţ a trecut de examenul de admitere la liceu, iar Virgil de cel pentru facultate”, spune tatăl celor doi piloţi.

„Să faci parte dintr-o familie în care toată lumea are aceeaşi pasiune, e emoţionat dar şi motivant şi câteodată… solicitant, pentru că avem şi noi glumele noastre când unul dintre noi mai greşeşte pe pistă”, concluzionează Ionuţ, ceea ce-l trimite pe tatăl său din cu gândul la circuit: „Aici se pot organiza în bune condiţii curse primăvara devreme şi toamna târziu, doar ne aflăm în extremitatea sudică a României. Iată unul din atuurile noastre”. Iar dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum arată o zi la curse în familia Corbea, îi puteţi întâlni pe cei trei, sâmbătă, unde altundeva decât pe circuitul de la Prundu.

Intre prieteni: Catalin Corbea alaturi de Adrian Raduta, Ilie Raduta si Ciprian Popescu

Intre prieteni: Catalin Corbea alaturi de Adrian Raduta, Ilie Raduta si Ciprian Popescu

 

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn
1 Comenteriu  comments 

1 comentariu

  1. vali grigorescu

    cind zici TOP CROSS TCS ,zici fam ILIE RADUTA , ptr .ca acolo toti sunt o familie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha *


*